Înfiinţată în 1904 de George Ranetti şi N.D. Ţăranu, revista Furnica aduna în paginile sale scrieri satirice, epigrame, glume, precum şi caricaturi sau diverse alte ilustraţii.
Co-editor al revistei, Ranetti este, potrivit „Almanahului Dicţionar al Presei din România”, un personaj ilustru, „foarte cunoscut şi simpatizat în toate cercurile profesionale, graţie spiritului său vioi, vesel şi tare glumeţ. Este cel mai spiritual calamburist al nostru şi cel mai talentat umorist al presei contemporane”.
Un alt jurnalist român al secolului XX, Pamfil Şeicaru, scria despre revista Furnica şi o caracteriza drept „cea mai spirituală şi mai cunoscută publicaţie satirică română”.
De unde provine, însă, numele revistei? Ranetti explică încă din primul număr, într-o manieră cât se poate de elegantă:”În lumea insectelor sunt mari seniori cari atrag privirile prin strălucirea podoabelor lor şi ale căror aripi bogat colorate sau căror cuirase scânteietoare de aur şi pietre scumpe desfid orice asemănare cu giuvaericalele noastre meşteşugit cizelate.
Mai umilă e harnica furnică; ea n-are rochie strălucită, rochii cu culori vii, cu reflecte de smarald ori de rubin; natura a îmbrăcat-o cu mohorâtul veştmânt al lucrătorului. (…) Să nu ne amăgim însă, daca modestia sa e reală, slăbiciunea ei nu e de cât aparentă. (…)”.
De asemenea, Ranetti stabileşte câteva dintre punctele de reper după care avea să se ghideze în ceea ce priveşte stilul abordat în revistă şi declară că ” (…)Furnica nu va cruţa nici o osteneală, nici o jertfă spre a-şi asigura: numărul cititorilor, inteligenţa celor mai preţuite pene ale scriitorilor noştri, în sfârşit, unirea tuturor spre a înzestra publicistica română cu o revistă care să împace toate gusturile, toate nevoile şi să nu lipsească din casa nimănui.”
„Revista Furnica, în rubricile sale umoristice nu va înţepa veninos niciodată. Se va mărgini să ciupească. „, declara Ranetti.
mai mult la /www.historia.ro/
