Un jurnalist român al secolului XX, Pamfil Şeicaru, scria despre revista Furnica şi o caracteriza drept „cea mai spirituală şi mai cunoscută publicaţie satirică română”.
De unde provine, însă, numele revistei? Ranetti explică încă din primul număr, într-o manieră cât se poate de elegantă:”În lumea insectelor sunt mari seniori cari atrag privirile prin strălucirea podoabelor lor şi ale căror aripi bogat colorate sau căror cuirase scânteietoare de aur şi pietre scumpe desfid orice asemănare cu giuvaericalele noastre meşteşugit cizelate.
Mai umilă e harnica furnică; ea n-are rochie strălucită, rochii cu culori vii, cu reflecte de smarald ori de rubin; natura a îmbrăcat-o cu mohorâtul veştmânt al lucrătorului. (…)
Să nu ne amăgim însă, daca modestia sa e reală, slăbiciunea ei nu e de cât aparentă”
Umorul fin al publicației umoristice apare și în declarațiile lui Ranetti: “Revista Furnica, în rubricile sale umoristice nu va înţepa veninos niciodată. Se va mărgini să ciupească. ”
Una dintre rubricile permanente ale revistei a fost „Şedinţele Comitetului Furnicei.”, în cadrul căreia autorii ironizau propria activitate.
În cel de-al treilea număr al revistei, la rubrica „Mica Publicitate” autorii recurg la o formă comică de autopromovare:”în genul ziarelor Universul, Adevărul şi Ţara: Vindecare miraculoasă a supărărei, melancoliei, urâtului: citirea revistei săptămânale Furnica.”
Istoria pe răzătoare
